Dincolo de Frontiere

Până la 18 ani am locuit în casa părintească, în Brăila.  După aceea, mi-am luat avântul spre capitală, și uite așa a început toată nebunia cu mutatul dintr-un loc în altul. De atunci și până acum au trecut 11 ani, timp în care m-am mutat de zece ori. O fi de rău, o fi de bine, cine stie, asta e viața când stai cu chirie.


Pe toată perioada facultății am stat cu chirie în trei apartamente diferite. Un an de facultate, un nou apartament. În fiecare an, fie o colegă de apartament pleca, și trebuia să ne găsim altceva, fie nu ne înțelegeam cu fetele cu care locuiam și voiam o schimbare, sau pur și simplu chiria era prea mare.

După facultate m-am întors la Brăila crezând că o sa îmi găsesc locul, dar în câteva luni târam geamantanele înapoi spre București, în speranța că Jeni are un loc și pentru mine în apartamentul pe care îl împărțea cu două fete.

După ce am zăbovit câteva luni în București, viața mea a luat o întorsătură la 360 de grade, și uite așa am ajuns peste mări și oceane, în Mexic.  În primul an în Tijuana am locuit într-un apartament destul de comod, iar după aceea ne-am mutat la o casă, la marginea oceanului. Am locuit în casa aceea aproape cinci ani, și a fost locul care mi-a adus cea mai mare stabilitate emoțională. Nici nu avea cum să fie altfel când soarele apunea la fereastra mea în fiecare seară, în timp ce delfinii dansau în valurile oceanului. A fost ca în povești!

După casa de vis din Mexic, m-am mutat în California, iar zilele acestea se împlinesc doi ani de când locuiesc pe teritoriu american. Deși au trecut doar doi ani de când sunt aici, am locuit deja în trei case/apartamente. Când am ajuns în San Francisco, în primele luni am închiriat o garsonieră, pe termen scurt, ca să ne punem pe picioare. Perioada de acomodare aici a fost destul de lungă, pentru că nu a fost ușor să aducem toate lucrurile din Tijuana, inclusiv cățeii, și să găsim un loc cu chirie care acceptă animale de companie. Ca să nu mai menționez că prețul chiriilor, aici în nordul Californiei, este exagerat de mare, iar pentru a închiria un apartament ai nevoie de o sumă de bani destul de mare (tema asta este bună de un articol separat).

Astăzi, după doi ani aici, ne pregătim să ne mutăm iar, și inevitabil am reflectat la cât de nestatornică am fost în ăștia 11 ani. De anumite locuințe m-am atașat foarte mult, în timp ce de altele am fost complet detașată. Am amintiri frumoase și unice de prin fiecare loc, și asta mă face să zâmbesc și să accept fiecare provocare exact așa cum vine ea.  

Nicio mutare de până acum nu a fost făcută doar de dragul de a mă muta. Viața m-a purtat pe căi atât de necunoscute, că atunci când o nouă oportunitate a apărut în viața mea, am acceptat-o. Și am să continui să fac asta atât cât viața îmi permite.

Add comment

Security code
Refresh

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

Iuliana Papuc Profile

11206043 763158690460047 5993721621851537990 n
Salut, eu sunt Iuliana, am 29 de ani și sunt pasionată de călătorii, limbi străine, cărți, și aventuri în aer liber.  
De șapte ani locuiesc în străinătate...

Articole Interesante

  • Parcul Dolores: o experiență californiană unică

    Read more ...  
  • Golden Gate Bridge: Cel Mai Renumit Reper din San Francisco

    Read more ...  
  • Valea Yosemite: Peisaj Pitoresc în Inima Californiei

    Read more ...

Parteneri

Mi Tutor Logologo

BannerTravelanguaging

Banner World Languaging

logotest1