Dincolo de Frontiere

Când te muți dintr-o casă în alta de unsprezece ori în zece ani, realizezi că în viața asta acumulezi prea multe obiecte și ajungi să cari după tine, inutil, multe bagaje fizice dar și emoționale. Asta mi-am dat eu seama acum doi ani, când m-am mutat ultima oară, și mă săturasem de bagajul excesiv pe care îl tot căram după mine, din casă în casă, ori de câte ori mă vedeam în situația de a mă muta, din nou.


Am cochetat ani la rând cu ideea aceasta de a încerca să trăiesc mai simplu, fără să posed prea multe bunuri, fără să mă atașez de obiecte, dar de cele mai multe ori nu am știut de unde să încep. Am fost obișnuită încă de mică să păstrez obiecte pentru o anumită ocazie, un moment, sau pur și simplu pentru că am fost învățați să nu aruncăm nimic, chiar dacă e o bluză care nu îți mai vine, sau o carte care nu îți mai trebuie, o păstrezi, pe principiul că nu știi niciodată când iți poate fi de folos.

Ani mai târziu, la fiecare mutare într-o casă nouă, aveam zeci de cutii și saci și mă întrebam cum pot să am atâtea lucruri, pentru că evident nu le folosesc pe toate. Acum realizez că mai bine de 50 la sută din ceea ce mutam dintr-un loc în altul puteau fi aruncate din prima.  Nu vorbesc despre mobilier și alte obiecte casnice necesare mutării într-un apartament/casă, ci de toate acele mici chițibușuri pe care le acumulăm de-a lungul anilor, suveniruri, agende, cosmetice, o mie și una de pixuri/creioane/carioci/brelocuri, reviste, carnețele, zeci sau chiar sute de cărți, facturi, și orice mai găsești când deschizi un sertar de prin casă.

Sunt abia la început de drum, și această simplificare a vieții cum îmi place să o numesc, nu este o rezoluție pentru început de an, ci o provocare cu care m-am confruntat în ultimii ani, și o dorință de a învăța să trăiesc mai eficient, mai liber, începând prin gesturi mici. Pur și simplu s-a nimerit acum la sfârșit de 2019, din două motive, (1) pentru că am avut vacanță două săptămâni și am stat acasă, timp suficient pentru a-mi da seama ce îmi place și ce nu îmi place în jurul meu, și (2) pentru că m-am decis în final să termin de citit cartea lui Marie Kondo pe care o aveam în bibliotecă de mai bine de un an.

Cartea The Life-Changing Magic of Tidying scrisă de Marie Kondo te învață să îți faci ordine în casă, dar nu după metoda clasică pe care o știm cu toții, azi dormitorul, mâine sufrageria, și tot așa, ci te învață să gândești ordinea pe categorii. Mai întai hainele, apoi cărțile, actele și alte hârtii, apoi obiecte diverse care nu intră în categoriile de mai sus, și lăsând la final obiecte care au valoare sentimentală.  Metoda KonMari nu este despre cum să faci mai mult spațiu în șifonier să încapă mai multe haine, sau despre cum să înghesui mai bine sute de cărți în bibliotecă, ci te îndeamnă să păstrezi doar acele lucruri care îți aduc bucurie, care au un folos pentru tine și care îți transmit o energie pozitivă.

Nu pretind că trăiesc un stil de viață minimalist, dar recunosc că multe dintre ideile minimaliste mi se potrivesc și sunt exact ceea ce căutam în momentul acesta al vieții. Asta nu înseamnă că am aruncat tot ce am pe geam și am început să trăiesc fără a poseda obiecte. Mai degrabă, încerc să păstrez doar ceea ce mă reprezintă în momentul de față.

Vorba americanilor, când înveți să let things go parcă simți o eliberare, înveți să scoți din viața ta lucrurile care nu îți sunt de folos, și faci loc pentru ceea ce contează cu adevărat. Iar principiul acesta odată învățat îl aplici în toate aspectele din viața ta.

Metoda KonMari este doar o unealtă în acest proces. Sunt mult mai multe informații online despre stilul de viață minimalist și cum să trăiești mai bine cu mai puțin. Îți las mai jos câteva site-uri și vlogeri pe care-i urmăresc pentru inspirație.

  • The Life-Changing Magic of Tidying scrisă de japoneza Marie Kondo - vă recomand cartea dar si serialul care a aparut pe Netflix cu ea. 
  • theminimalists.com - pe Joshua Fields Millburn și Ryan Nicodemus i-am descoperit prima oară pe site-ul lor theminimalists.com și am fost atrasă de ideile lor minimaliste imediat.  Au un documentar pe Netflix în care vorbesc despre drumul lor spre o viață mai simplă, un podcast și câte cărți scrise despre acest stil de viață. De la ei am luat și provocarea Play the 30-Day Minimalism Game, trebuie doar să conving pe cineva să acepte provocarea acesta cu mine. Anybody in? Detalii despre provocare AICI.
  • pickuplimes.com - este un site dar şi un canal de youtube plin cu de toate, de la o alimentație vegană, la idei super simple de aplicat pentru un stil de viață minimalist. Sadia este tipa din spatele acestui proiect, o canadiancă care acum locuieşte în Olanda.

Add comment


Security code
Refresh

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

Iuliana Papuc Profile

11206043 763158690460047 5993721621851537990 n
Salut, eu sunt Iuliana și de opt ani locuiesc în străinătate. Sunt pasionată de călătorii, limbi străine, cărți, și aventuri în aer liber.  

Parteneri

Mi Tutor Logologo

BannerTravelanguaging

logotest1