Interviuri

Salut Larisa, îți mulțumesc că ai acceptat să facem acest interviu pentru Crossing Borders. Pentru cei care nu te urmăresc încă pe Youtube sau Instagram, spune-ne în câteva cuvinte despre tine. Ți-ai dorit dintotdeauna să locuiești în Statele Unite? Cum ai ajuns aici, și de cât timp locuiești în Los Angeles?


Bună, numele meu este Larisa. Sunt de origine din Timișoara și locuiesc în Los Angeles  de 8 ani de zile. Mai nou, “datorita” pandemiei am inceput sa impartasesc cu publicul din Romania viata mea de aici din Los Angeles, atat pe Instagram cat si pe YouTube unde ma gasiti pe canalul LarisaInLosAngeles.


După cât timp de locuit în Statele Unite, ai început să te simți ca acasă? Ai avut un moment declanșator sau a venit treptat?

Mi-am dat seama ca America este casa mea când m-am întors din vacanța din România după un an de locuit în America. Până la acea vacanța tot timpul glumeam cu John pe seama americanilor, de exemplu de ce nu își pun cumpărăturile alimentare în pungi singuri la supermarketuri, și alte “obiceiuri”. Dar odată ajunsă în România mi-am dat seama că mentalitatea de acolo si modul romanesc de a face lucrurile nu mi se mai potrivește și după câteva zile mi s-a făcut dor de acasă, care acasă era si este America. După acea vacanța nu am mai făcut glume pe seama americanilor. Romania tot timpul va avea un loc special in inima mea, dar acum acasa este aici peste ocean.

Care au fost cele mai mari provocări în perioada de adaptare?

Cea mai mare provocare a fost lipsa familiei si a prietenilor, si cred ca inca este o provocare pentru mine. Daca as putea mi-as aduce toata familia aici cu mine maine, dar stiu ca este egoist din partea mea sa le cer lor sa isi reia viata intr-o tara straina doar pentru ca eu locuiesc aici.  


Ce anume știai despre Statele Unite înainte sa ajungi aici și s-a dovedit a fi total diferit?

Nu am fost interesata niciodata foarte mult de Statele Unite ale Americii. Nu am fost genul de persoana care sa viseze sa se mute aici. Am vrut sa particip in programul Work and Travel pentru ca aveam nevoie de o schimbare in viata mea, si ulterior s-a intamplat sa ma indragostesc de un american. Asa ca tot ce stiam despre America erau mituri care circulau din gura in gura, gen toti americanii sunt grasi. Nu sunt toti grasi, in special in California sunt foarte atenti la aspectul lor fizic. 

Ce sfaturi ai pentru cei care vor sa se mute în Los Angeles? Un fel de MUST KNOW

Inainte sa te muti in Los Angeles trebuie sa vizitezi orasul ca sa fi sigur ca iti place aici. L.A. este genul de oras pe care fie il iubesti, fie il uraști. Trebuie sa iti placa vibe-ul, oamenii care au culturi foarte diferite dar si orasul care are parti frumoase dar si oameni ai strazii. Este un oras scump si cred ca iubirea pentru el poate fi influentata si de locul in care iti permiti sa locuiesti, ce fel de job iti gasesti si daca ai masina sau nu. Fara masina in L.A. este foarte greu pentru ca este un oras foarte mare si foarte aerisit.

Este viața în Orașul Îngerilor așa cum ni-o prezintă filmele de la Hollywood? Ce anume nu se vede pe marele ecran?

L.A. este mult mai mult decat bulevardele Hollywood si Sunset. Cred ca pe marele ecran nu vedem diversitatea culturala a oamenilor, nu vedem oamenii strazii si nu vedem ca L.A.-ul este un oras foarte scump. Si in majoritatea cazurilor ne sunt prezentate doar povestile de succes ale oamenilor din acest oras, dar sunt foarte multi care vin cu foarte multe sperante sa reuseasca in acest oras si din pacate nu o fac. Concurenta este foarte mare fie ca vorbim de domeniul cinematografiei sau despre a gasi o chirie ieftina intr-un apartament situat intr-o zona super buna. Si acum probabil ca te intrebi de ce i-ar placea cuiva sa locuiasca aici: oamenii, mancarea, palmierii, temperaturile perfecte, cerul senin mai tot timpul anului. L.A.-ul este un oras care creaza dependenta.

Ce îți place cel mai mult la traiul american?

Nu stiu daca e traiul sau mentalitatea lor, dar cred ca cel mai mult imi place la americani faptul ca zambesc tot timpul. Faptul ca nu te cunosc dar iti zambesc. Nu stiu daca m-as putea adapta din nou intr-o societate in care oamenii nu zambesc. Sincer pe mine ma ajuta foarte mult mental. Si nu mi-am dat seama cat de mult nu zambeam cand locuiam in România până cand nu m-am muatat aici.

Cum ai caracteriza americanii, în trei cuvinte?

Zâmbitori, carismatici și patrioti.

Ce ai schimba la Statele Unite dacă ai putea?

As face portiile de mancare mai mici, as interzice fast food-urile in scoli si dozatoarele cu sucuri acidulate din toate fast food-urile.

Si probabil ca as schimba si mentalitatea de a lucra non-stop. Este asa o mentalitate toxica de competitie la locul de munca intre cine munceste mai mult. Daca iti iei o saptamana libera, cand te intorci sunt 5 colegi care incearca sa iti fure postul. Traiesti tot timpul cu frica consecintelor vacantei tale, asta daca iti iei zile de vacanta. 

Ce schimbări majore ai observat la tine de când locuiești în Statele Unite?

Zambesc mai mult, si imi iubesc familia si Romania mai mult decat atunci cand locuiam acolo.

Care este primul obiectiv turistic pe care l-ai vizitat în Statele Unite și te-a făcut să spui WOW?

Tin minte ca atunci cand m-a luat John de la aeroport si in drum spre casa am vazut semnul “Hollywood” pentru prima data, am zis “wow”. Cred ca am fost atat de impresionata pentru ca mi-am adus aminte in acel moment de copilarie si de faptul ca tata avea in biblioteca o carte cu poze mari din America si pe coperta era o poza mare cu semnul “Hollywood”. Cred ca a fost cartea cea mai rasfoita de mine inainte sa incep scoala pentru ca era printre putinele cu poze.

Ce sfaturi ai pentru cei care își doresc să își îmbunătățească limba engleză dar le este rușine să vorbească în public?

Si eu am fost la fel si ce m-a ajutat a fost sa incep sa gandesc in engleza. Atunci cand mergeam la cumparaturi imi faceam lista in engleza, atunci cand ma gandeam cu ce sa ma imbrac maine dimineata, ma gandeam la articolele de imbracaminte in engleza. Si incetul cu incetul m-am obisnuit asa si pe urma fara sa imi dau seama vorbeam in engleza mult mai usor. Si bineinteles sa te uiti la filme si emisiuni in engleza fara subtritrari si sa nu te preocupi de accent. Vorbesti doua limbi, fii mandru! 

Care este cel mai important sfat pe care îl poți oferi celor care vor să viziteze Statele Unite, dar dintr-un motiv sau altul, nu îndrăznesc să facă pasul.

Iesi din zona de comfort si fa pasul cel mare. Viziteaza cel putin doua orase sau zone pentru ca este o diferenta mare intre ele. Nu toata America este la fel. E o diferenta mare intre Los Angeles si San Francisco si acestea sunt doar doua orase in California.

 

10 Întrebări Fulger!

⚡Dacă ai putea să locuiești oriunde în lumea asta, unde ar fi?
America si probabil tot Los Angeles.

⚡Ce loc, în care nu ai fost până acum este în topul listei tale?
Vermont, Michigan si parcul national Redwood.

Ce îți lipsește cel mai mult de acasă? 
FAMILIA.

⚡Junglă urbană sau slow life?
Slow life in jungla urbana.

⚡Care e mâncarea românească pe care o gătești cel mai des?
Salata de vinete si mujdeiul. 

⚡Care este călătoria la care visezi cel mai mult?
Craciunul in Finlanda acasa la Mos Craciun si o croaziere in Antartica.

⚡Ce cuvânt nou pe care tocmai ce l-ai învățat în engleză îți vine acum în minte?

Rollicking = rostogolitor

Ultima carte citită?
Fiber Fueled, o carte despre importanta unei diete vegane foarte diversa.

⚡Ultimul film văzut?
Sincer nu mai stiu cand am vazut un film ultima data, dar m-am uitat la serialul Emily in Paris weekendul trecut.

⚡Ce melodie fredonezi în perioada asta?

“Whelels on the bus” pentru ca e melodia preferata a lui Johnny (baiatul meu). 

Pe Larisa o găsiți pe Instragram și pe Youtube
Dacă aveți întrebări pentru ea, scrieți-ne în comentarii. 

Add comment


Security code
Refresh

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

logotest1