Povești din Mexic

Roșiile sunt paradisul meu. Nu pot să trăiesc fără roșii, și nu exagerez când zic că mănânc roșii cu aproape orice, zilnic. De cele mai multe ori le mănânc în salată, sau ca pe un fruct când vreau un snack rapid, dar pe perioada cât am locuit în Mexic am descoperit câteva sosuri tradiționale mexicane pe bază de roșii de care m-am îndrăgostit iremediabil și pe care de atunci le consum foarte des.


În Mexic, sosurile mexicane, sau după denumirea lor în spaniolă, salsas mexicanas, nu lipsesc niciodată de pe masa unui mexican. Sosurile pot fi picante sau nu, sunt super ușor de preparat și merg cu o infinitate de mâncăruri mexicane. La restaurantele din Mexic ești servit din partea casei cu tortilla chips și un sos mexican, de obicei un sos fresh de tomate (salsa fresca). Toate sosurile mexicane au la bază un tip de ardei (iute sau nu), și pentru că Mexic are o varietate foarte mare de ardei, și posibilitățile sosurilor sunt nelimitate.

Chiar dacă de patru ani de zile nu mai locuiesc în Mexic, prepar foarte des sosuri mexicane, și trei dintre sosurile pe care le fac cel mai des sunt pe bază de roșii. Dacă eu pot să le fac, care nu le am foarte mult cu ale gătitului, cu siguranță le poți face și tu acasă.  


Salsa Fresca | Salsa roja

Este sosul pe care îl fac cel puțin de 2-3 ori pe săptămână, mai ales când am roșii foarte coapte și nu vreau să se strice.



Ingrediente:

  • Roșii
  • Ceapă
  • Usturoi
  • Ardei verde iute (jalapeno sau serrano)
  • Cilantro (coriandru proaspăt)

Mod de preparare:

Cel mai simplu și rapid mod este să pui toate ingredientele într-un blender și sa apeși pe buton. Eu fac sosul acesta la blender foarte des, dar îl prepar și folosind un mojar.  Un sos mexican făcut într-un mojar de piatră are o consistență diferită față de cel făcut la blender, este un pic mai gustos și ingredientele se omogenizează mult mai bine.

 
Dacă prepari sosul într-un mojar, taie ardeiul în bucăți mici și freacă-l cu usturoi și sare, apoi adaugă roșiile tăiate cubulețe și pisează-le până se amestecă bine cu ardeiul. Taie ceapa mărunt și adaug-o la final, împreună cu coriandru, pentru decor. Nu am cantități exacte pentru rețetele mele, pun din ochi, și de obicei folosesc cam aceleași cantități: două roșii, 1-2 ardei, depinde de cât de iuți sunt, un cățel de ustoroi și un sfert de ceapă. 


Pico de Gallo|Salsa Mexicana

Pico de Gallo este cel mai cunoscut și consumat sos mexican, de aceea se mai numește și salsa mexicana. Când ai să vezi ingredientele ai să zici ca ăsta nu este sos, ci mai degrabă o salată, și chiar poate fi mâncat ca o salată, doar că în Mexic este servit ca sos aperitiv din partea casei și se consumă cu tortilla chips, exact ca orice alt sos mexican.


Ingrediente:

  • Roșii
  • Ceapa
  • Ardei iute (jalapeno sau serrano)
  • Cilantro

Mod de preparare:

Super simplu. Se taie toate ingredientele mărunt și uniform, se adaugă un pic de sare și piper, poate un pic de lămâie după gustul fiecăruia, și gata. Pune-l pe masă la petreceri, și servește-l cu niște tortilla chips.

Acest sos pico de gallo ai să-l întâlnești preparat în multe variante exotice, și toate sunt delicioase. Multă lume adaugă mango, sau prepară pico de gallo cu pepene roșu sau căpșuni în loc de tomate. Este de fapt un joc de culori și arome care invită oamenii la masă. Încearcă-l și tu acasă și spune-mi dacă îți place.


Salsa de chile de árbol

Un sos mexican care are la bază un ardei iute numit chile de árbol. Am căutat pe Google să văd dacă se găsește și în România dar nu am găsit nimic. În schimb, dacă vrei să faci rețeta aceasta poți să folosești ardei cayenne.



Ingrediente:

  • Chile de arbol (îl poți înlocui cu ardei cayenne)
  • Ceapă
  • Roșii 
  • Usturoi 
  • Condimente după gust



Mod de prepare:

Încinge un pic de ulei într-o tigaie și adaugă câțiva ardei. Lasă ardeiul la foc mic 1-2 min. nu mai mult, cât să își schimbe un pic culoarea. Dacă folosești chile de árbol, să știi că este destul de iute, cu 3-4 ardei sosul iese destul de picant. În paralel, pune pe o plită roșiile și ceapa și lasă-le să se rumenească un pic. Răstoarnă ardeiul într-un mojar, adaugă un strop din uleiul în care l-ai prăjit, adaugă usturoi, și freacă-le cu un pic de sare. Adaugă ceapa tăiată mărunt, și continuă să freci ingredientele până se omogenizează. La final, adaugă roșiile și pisează-le până obții tot sucul lor și toate ingredientele sunt amestecate bine. Dacă nu ai un mojar, poți să faci sosul acesta și într-un blender și o să îți iasă la fel de bun.

Oricare dintre aceste sosuri pot fi servite ca aperitiv cu tortilla chips. Poți de asemenea să le adaugi în orice fel de tacos, burritos, enchiladas, sau ar merge chiar și servite cu câteva feluri de mâncăruri românești. Pune-le pe masă la următoarea petrecere și ai să vezi cât de repede se termină.  

Add comment


Security code
Refresh

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

Parteneri

Mi Tutor Logologo

BannerTravelanguaging

logotest1