Povești din Mexic
Îmi place explozia de culoare cu care te întâmpină orice piață mexicană, amabilitatea mexicanilor și cultura locală pe care o regăsești acolo. Îmi plac piețele în general pentru că poți să observi cum este lumea de rând, ce obiceiuri culinare predomină în locurile respective, și unde poți să mănânci foarte bine.  


P Pe vremea când locuiam în Mexic îmi plăcea foarte mult să merg la piață. În piețele mexicane tarabele sunt mereu pline de o varietate foarte mare de ardei, fructe exotice, legume și verdețuri specifice zonelor. În orice piață mexicană cu siguranță vei vedea piñatas în toate formele și culorile atârnând deasupra capului tău. Tot aici găsești cele mai ciudate dulciuri pline de zahăr, dar și brânzeturi proaspete, și tot felul de obiecte artizanale. 





Cele mai bune quesadillas (și cele mai ieftine) le-am mâncat într-o piață foarte mare din Mexico City. A fost una dintre experiențele care îmi vor rămâne întipărite în minte pentru totdeauna, și nu doar pentru că acele quesadillas erau incredibil de delicioase, dar pentru că bătrâna care gătea în fața noastră era de o simplitate și amabilitate cum mai rar întâlnești în ziua de astăzi. 




Dacă vizitați Mexicul, mergeți în piețele locale, întrebați în stânga și-n dreapta unde își fac cumpărăturile localnici și unde se mănâncă bine în piețe. Asimilați detaliile din împrejurul vostru, culorile, aromele, forfota tipică piețelor, și interacționați cu localnicii de acolo. O să aveți parte de o experiență autentică și o să mâncați și foarte delicios!

Add comment


Security code
Refresh

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

Articole Recente

Mi Tutor Logologo

BannerTravelanguaging

logotest1