Discover California

Primele cuvinte care îmi vin în minte când spun Las Vegas sunt opulență, jocuri de noroc, limuzine, celebrități, viață de noapte, și alcool, mult, mult alcool! Acesta este vibe-ul cu care am rămas după o săptămână petrecută în Las Vegas.


Las Vegas-ul este exact acela din filmele pe care le vedeam la televizor: petreceri nebune, opulență, cazinouri, limuzine, căsătorii pe fugă, și dimineți pline de mahmureală în care cineva sigur rostește faimoasa replică, What happens in Vegas, stays in Vegas!


Nu aveam în plan să vizitez foarte curând acest oraș dar s-a întâmplat să ajung la o conferință cu serviciul, și așa am petrecut o săptămână în Orașul Păcatelor. Timp mai mult decât suficient pentru un oraș pe care îl poți consuma, zic eu, într-un weekend. 

Zona turistică a orașului se întinde pe bulevardul Las Vegas, sau pe Strip, după cum mai este cunoscută zona hotelieră. Pe Strip se întâmplă toată nebunia orașului, pentru că aici 99% dintre oamenii pe care-i vei întâlni sunt turiști dornici de distracție și de o aventură de neuitat. O plimbare pe Strip te duce de la Paris la Roma, la Veneția, New York, și înapoi în Europa medievală și Grecia antică.

Principala atracție în Las Vegas o reprezintă hotelurile și cazinourile. Fiecare hotel, de la fațada acestuia până la decorurile din interior reprezintă o mini replică a unui oraș emblematic, astfel încât după o plimbare de câteva ore pe Strip ai impresia că ai văzut tot ce este de văzut în lumea întreagă. Doar că nu este deloc așa. 


Mie mi s-a părut totul foarte artificial,
 și în afară de jocul de fântâni din fața hotelului Bellagio, nu am fost impresionată de altceva. Majoritatea turiștilor merg în Las Vegas în căutarea unei aventuri de neuitat, care să merite celebra frază What happens in Vegas, stays in Vegas. Ah… și poate pentru ceva shopping pentru că aici găsești toate brandurile de lux.  
 


După părerea mea, Las Vegas are farmec doar pe timp de seară, când toate panourile publicitare sunt aprinse și îți fură ochii, sau ți-i obosesc, așa cum mi s-a întâmplat mie, sau dacă îți petreci toată ziua în cazinouri, unde oricum nu există ferestre tocmai pentru a păstra atmosfera de noapte. 

Nu mă înțelegeți greșit, m-am distrat în Las Vegas, și chiar nu mă mai culcasem de mult la ora 4 dimineața! Doar că nu este orașul pe care l-aș vizita din nou. Las Vegas-ul este super distractiv și memorabil dacă vii cu o gașcă de prieteni, și dacă ești dispus să te distrezi pentru o noapte și să lași la o parte orice prejudecăți ai avea. Că doar...What happens in Vegas, stays in Vegas!


Mai multe clipuri cu viața de noapte din Las Vegas găsiți pe storyies pe Instagram

Add comment


Security code
Refresh

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

logotest1