Living in California

Când eram mică visam cu ochii deschiși la America, în special San Francisco și New York. Era un vis de care mă bucuram fără să acționez în vreun sens pentru a-l împlini. Pe vremea aceea nu am căutat niciodată dinadins oportunități de emigrare în SUA, probabil pentru că, în adâncul sufletului meu, știam că acest lucru ar fi fost aproape imposibil.

Chiar și fără să acționez în vreun fel, anii au trecut și undeva prin vara anului 2010, destinul avea deja planuri pentru mine. În timp ce eu visam la SUA, am ajuns să locuiesc în Mexic timp de cinci ani și un pic. A fost o experiență incredibil de frumoasă, pe care aș repeta-o oricând.  

Dar astăzi nu vorbim despre experiența mexicană, ci despre poarta care mi s-a deschis către SUA și despre cum am ajuns să obțin rezidența permanentă pentru Statele Unite ale Americii.


Cum am obținut green cardul pentru SUA?

La scurt timp după ce am ajuns în Mexic, mi-am dat seama că visul american nu mai era atât de departe pe cât credeam cu câțiva ani în urmă, așa că am început să aplic pentru Loteria Vizelor. Mi-am încercat norocul câțiva ani la rând dar fără success. Într-un final, după trei ani de locuit în Mexic, am aplicat pentru viza de tipul F2A. 

Pentru această categorie de viză poţi aplica dacă eşti:

  • Soția/soțul unui rezident permanent legal (acesta a fost şi cazul meu)
  • Fiul sau fiica necăsătorită a unui rezident permanent legal


Cât a durat până am obținut rezidența permanentă?

Procesul de emigrare cu viza de tipul F2A a durat aproape doi ani.  Am început dosarul pentru viză în luna decembrie a anului 2013, şi am primit green cardul în septembrie 2015. A fost un drum costisitor şi destul de stresant, dar lucrurile s-au desfășurat la timpul lor, şi a fost bine aşa.


Cum am început dosarul de emigrare?

Noi ne-am documentat mult înainte să completăm vreun formular. Am citit doar informațiile oferite pe site-ul oficial USCIS (United States Citizenship and Immigration Services) şi pas cu pas, am strâns toate actele de care aveam nevoie pentru a începe dosarul pentru viza F2A.

În decembrie 2013 am completat formularul I-130 şi l-am trimis către USCIS.

Depunerea formular I-130 este doar primul pas în procesul de emigrare către Statele Unite cu viză de tipul F2A. După trimiterea formularului, a trebuit să așteptăm până când un număr de viză a fost disponibil, ca mai apoi să putem completa formularul de solicitare a vizei de rezident permanent. La momentul trimiterii formularului I-130, a trebuit să furnizăm şi actele necesare pentru a face dovada relației noastre (soț şi soție).  

Abia în ianuarie 2015 am primit o scrisoare de la USCIS că petiţia de imigrare a fost aprobată și ne-au trimis mai multe instrucțiuni de la National Visa Center, pentru a începe demersul de solicitare a vizei de rezident permanent.

Tot în ianurie 2015 am completat și formularul DS-260, am plătit taxe (nu mai ştiu cât a fost taxa de viză), şi am trimis la dosar toate documentele pe care ni le-au cerut.

La sfârşitul lunii iunie, în 2015, am primit o scrisoare de la NVC (National Visa Center) în care am fost informată că am programare la Consulatul american, pe data de 3 septembrie, pentru a susține interviul de viză. 

La momentul solicitării vizei aveam rezidență permanentă în Tijuana, Mexic, iar interviul l-am avut programat în Ciudad Juarez, la consulatul american, care se află la trei ore de zbor cu avionul din Tijuana.

Am ajuns în Ciudad Juarez cu trei zile înainte de ziua interviului, pentru
a trece prin examenul medical necesar pentru procesul de imigrare.

Pe 3 septembrie 2015 m-am prezentat la interviu, şi din fericire pentru mine totul a decurs foarte bine şi mi-au aprobat viza de rezident permanent pentru SUA.  Într-un articol separat am să scriu despre experiența interviului, de la emoții la întrebările pe care mi le-au adresat pentru acest tip de viză.

La finalul interviului mi-a fost reţinut paşaportul, şi l-am primit ulterior prin curierat, cu viza de imigrant tipărită pe una din paginile acestuia.  Împreună cu paşaportul am primit şi un pachet sigilat ce conținea  documente pe care a trebuit să le prezint la Serviciului Vamal și Protecție a Frontierelor din SUA la un port de intrare.


Am plătit taxa de imigrare către Serviciile de Cetățenie și Imigrare din SUA (USCIS). Această taxă trebuie achitată după ce primeşti paşaportul cu viză şi înainte să te deplasezi în Statele Unite. USCIS nu va emite un card de rezident permanent (Formular I-551 Green Card) până când nu plătești taxa.

Pe 20 septembrie 2015 am trecut graniţa către SUA, pentru prima oară. Pentru că locuiam în Tijuana (oraş frontieră cu SUA) noi am trecut granița prin punctul de trecere al frontierei San Ysidro.  Viza tipărită pe pașaport avea o dată de expirare de şase luni, asta însemnând că trebuia să intru în SUA nu mai târziu de data expirării.

 La scurt timp după ce am ajuns în SUA, am primit și green cardul. 

Sper că informațiile oferite să îți fie de folos în cazul în care ești în procesul de a aplica pentru acest tip de viză. Mai multe informații despre vizele de imigrare către Statele Unite, găsești pe următoarele site-uri oficiale:
➤ https://www.uscis.gov/
➤ https://travel.state.gov/content/travel/en/us-visas/immigrate.html

Dacă ai întrebări, sau dorești să împărtășești cu noi experiența ta de emigrare, te aștept cu un comentariu în căsuța de mai jos. 

Comments   

0 # Robert 2018-03-16 10:15
Felicitari pentru articol, te citesc de ceva vreme.
Reply
0 # Iuliana Papuc 2018-03-17 04:13
Multumesc Robert! Ma bucur ca ti-a placut articolul!
Reply

Add comment


Security code
Refresh

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

logotest1