Living in California

Acum un an și ceva căutam pe internet informații despre procedeul de vizare a studiilor din România pentru a putea fi acreditate în străinătate, dar la momentul respectiv nu am găsit prea multe persoane care să fi povestit despre asta. Acum că am terminat acest proces, răspund la cele mai importante întrebări despre cum mi-am vizat studiile din România, pentru a putea fi acreditate în Statele Unite.


Dacă vreau să mă mut în străinătate sau locuiesc deja în Statele Unite, trebuie neapărat să îmi vizez studiile universitare din România pentru a obține un job?

Nu, nu trebuie să îți echivalezi studiile universitare pentru a obține un job în Statele Unite. Doar pentru anumite profesii (doctori, personal didactic, etc) este necesară echivalarea studiilor. 


Atunci, de ce mi-aș viza studiile din România?

Motivul pentru care eu mi-am vizat studiile universitare de licență din România este pentru că îmi doresc să fac un masterat în Statele Unite.  Dacă ai obținut diploma de licență în România, dar vrei să îți continui studiile superioare în Statele Unite, va trebui să îți echivalezi studiile pentru a putea aplica pentru un program de masterat.

În cele ce urmează, am să îți explic în pași simpli, cum am procedat eu pentru a-mi viza studiile universitare de licență pentru a fi acreditate în Statele Unite. Ideal ar fi fost ca acum opt ani de zile când am plecat din țară să îmi fi vizat studiile, ca mai apoi să nu fiu nevoită să merg în țară special pentru acest demers, considerând că nici nu am vrut să îmi bat capul cu împuterniciri și trimis pe cineva să umble pentru mine prin tot Bucureștiul.  Dar una peste alta, anul trecut am ajuns acasă și am reușit imposibilul în două săptămâni.


Pasul 1. Începe prin a obține următoarele acte în original:

  • Diploma de licență
  • Suplimentul la diplomă/foaie matricolă
  • Adeverința de autenticitate a diplomei de licență și suplimentul la diplomă (le poți obține de la univeresitatea unde ai absolvit facultatea).

Pasul 2. Apostilarea documentelor la Instituția Prefectului Municipiul București

Va trebui să apostilezi diploma de licență și suplimentul la diplomă - vezi detalii despre program de lucru cu publicul AICI. Procesul a fost destul de simplu, am lăsat documentele dimineață și le-am ridicat după prânz. Nu am plătit nimic pentru apostilare.


Pasul 3: Vizarea studiilor la CNRED 
(Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor )

Pentru dosar, ai nevoie de următoarele documente în original și copie:

  • Completarea unei cereri - o găsești AICI
  • Diploma de licentă și suplimentul la diplomă/foaie matricolă, în original
  • Adeverința de autenticitate a diplomei de licență și a suplimentului/foaia matricolă
  • Act de identitate, în copie
  • Plata taxei: 20 de lei pentru fiecare document vizat. Eu am plătit 40 de lei pentru diplomă + supliment la diplomă

La fel, depui actele dimineața, și le ridici în aceeași zi. Vizarea actelor de studii constă într-o ștampilă care ți se pune pe actele în original.  Vezi AICI detaliile despre programul de lucru cu publicul, dar și alte documente de care poate ai nevoie, în funcție de caz.


Pasul 4. Traducere documente

Toate documentele de mai sus trebuie traduse. Eu am solicitat traducerea documentelor în limba engleză la un birou de traduceri din București. Traducerea durează câteva zile, așa că pregătește-te din timp și pentru asta.


Pasul 5. Trimite toate documentele obținute
la o agenție de echivalare a studiilor în SUA.

Acest ultim pas l-am făcut după ce m-am întors în SUA. Pe teritoriul Statelor Unite exista doua mari asociații în cadrul cărora funcționează mai multe agenții de evaluare si echivalare a studiilor. Centrele de echivalare a studiilor sunt disponibile în urmatoarele liste:


Eu am ales agenția
WES (World Educational Services) una dintre cele mai mari agenții din SUA de echivalare a studiilor. Vi-o și recomand de altfel, pentru că procesul a fost foarte simplu și transparent. Mi-am făcut un cont la ei pe site, am citit exact ceea ce aveam nevoie să trimit prin poștă, am selectat pachetul pe care îl doream, și am făcut plata online.

După ce am plătit 200 de dolari, am primit un nr. de referință, am trimis prin poștă toate documentele necesare, și în 10 zile am primit rezultatele, atât online cât și prin poștă (cele oficiale o să le primești doar prin poștă).

Din fericire pentru timpul și buzunarul meu, studiile de licență din România mi-au fost echivalate ca și Bachelor's Degree, ceea ce înseamnă că pot să mă înscriu direct la un masterat, fără să mai fac cursuri adiționale. Despre cum să aplici la un masterat în SUA am să scriu curând.

Cam acesta a fost procesul de vizare a studiilor de licență din România și mai apoi echivalarea acestora în Statele Unite. Dacă ai întrebări, scrie-mi în comentarii.  

Comments   

0 # Mihaela 2019-03-11 16:53
Buna Iuliana! As dori sa stiu daca ai realizat traducerea legalizata a tuturor documentelor? Multumesc!
Reply
0 # Iuliana Papuc 2019-03-11 22:47
Buna Mihaela,

Am facut traducere legalizata la urmatoarele documente
- Diploma de licentă și suplimentul la diplomă/foaie matricolă
- Adeverința de autenticitate a diplomei de licență și a suplimentului/foaia matricolă

Astea au fost cerintele pentru agentia WES!

Sper sa iti fie de folos informatia!
Reply
0 # AUGUSTIN MANTA 2019-08-02 07:26
Buna! Eu am facut in Romania Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti, specializarea limba si literatura romana-engleza. Vreau sa merg in SUA si vreau sa stiu daca imi va fi recunoscuta diploma. Stii cumva? Tu ce studii ai? As fi recunoscator daca ai raspunde. Multumesc! 0729647811.
Reply
0 # Iuliana Papuc 2019-08-02 22:21
Buna Augustin.

Eu am terminat Relatii Internationale la Nicolae Titulescu. Din experiența mea cu echivalarea studiilor (care nu mi-a servit la mare lucru), treaba asta este un pic confuză. Eu mi-am echivalat studiile pt ca asta intelesesem ca am nevoie pentru a mă înscrie la master aici. De recunoscut, studiile iti sunt recunoscute si fara sa faci echivalarea, poți sa iti gasesti un job si nu te întreabă nimeni la interviu dacă ai studiile echivalate, probabil doar pentru anumite domenii, cum ar fi medicina sau cadre didactice sa ai nevoie de echivalare. Dar acum depinde la ce te gandesti tu. Daca iti cauti job, nu e necesar sa iti echivalezi studiile. Dacă vrei sa iti continui studiile, cred ca depinde de fiecare universitate in parte.
Reply

Add comment


Security code
Refresh

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

logotest1