Living in California

De pe 15 martie lucrez de acasă. Tot de atunci îmi continui și cursurile de masterat de acasă. Tot de acasă "merg și la sală", unde fac yoga de câteva ori pe săptămână, prin... ZOOM. Dacă în martie scriam că suntem privilegiați că putem face toate aceste lucruri de acasă, astăzi, la opt luni de când suntem în pandemie, îmi susțin argumentul.

Trăim timpuri în care tehnologia ne permite să ne continuam viața chiar și pe timp de pandemie, fără să fim nevoiți să ieșim din casă. Bineînțeles că toți suntem sătui, obosiți, speriați și chiar îngrijorați pentru cei dragi și vrem să ne întoarcem la viețile noastre așa cum erau înainte de pandemie, iar faptul că nu știm când și dacă asta se va întâmpla își pune încet-încet amprenta pe noi.
 
În Statele Unite numărul de infectați a depășit 9 milioane și peste 230 de mii de oameni au murit până acum din cauza virusului, și doar acum câteva zile am avut cel mai mare număr de infectați cu Covid-19, peste 98,000 de cazuri într-o singură zi.

În California am ajuns la un milion de cazuri, însă aici încă de la începutul lunii iunie, purtarea măștii a devenit obligatorie în spații publice, afară cât și înăuntru. Copiii sub vârsta de doi ani nu trebuie să poarte mască datorită riscului mare de sufocare, precum și alte persoane care au anumite afecțiuni medicale, sau un anumit handicap care previne purtarea măștii. Majoritatea oamenilor aici din ce am văzut eu respectă legea și poartă mască, chiar dacă ies la plimbare cu cățelul sau merg în piețe mai aglomerate. Dar mai sunt și excepții, unde am văzut zeci de oameni la un loc, la mitingurile organizate de Trump, unde aproape nimeni nu purta mască. 

În ceea ce privește redeschiderea școlilor, taberele sunt împărțite, ca peste tot de altfel. Majoritatea școlilor publice, cel puțin în Bay Area, nu s-au deschis, și învățământul la distanță continuă încă din martie. Că e bine sau rău, nu sunt eu în măsură să îmi dau cu părerea, dar tot ce pot să spun, este că o revoluție a sistemului educativ aici și chiar și în România era de mult necesară. Lucrez în sistemul de învățământ public, în departamentul de tehnologie, și chiar și noi care credeam că eram deja digitalizați, (citește AICI un articol pe care l-am scris despre asta) tot nu am făcut față valului de suport tehnic pe care a trebuit să îl oferim părinților, profesorilor și studenților, dar comparativ cu alte state din SUA consider că am avut un avantaj. 


Și eu îmi doresc să ne întoarcem la o viață cât mai normală, dar am acceptat încă de pe la începutul pandemiei că nu pot controla ce se întâmplă în jurul meu. Aveam planuri (ca toată lumea de altfel) pentru anul ăsta, dar ele nu mai contează acum. Mă apasă că sunt departe de ai mei și nu știu când pot veni acasă, și sper doar ca toată familia să se mențină sănătoasă și să trecem peste asta.


Până trece nebunia asta, vă sfătuiesc și pe voi să faceți ce fac și eu. Respectați legea în orașul în care sunteți, purtați mască, faceți sport cât de des puteți, și reanalizați ce este important pentru voi în perioada asta. 

Add comment


Security code
Refresh

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

logotest1