Vizitează San Francisco

În unul din weekend-urile în care mă plimbam cu ai mei prin San Francisco, exact când să coborâm la metrou, ne-a atras atenția un grup de muzicieni care băteau la tobe și cântau. Ritmul era super bun și credeam noi că ei băteau la tobe, într-atât de bine se auzea, când de fapt ei băteau la niște tigăi și căldări de plastic întoarse cu fundul în sus.


Combinația era super cool, mai ales că unul din tipi avea un Ipad pe care îl folosea pe post de chitară. Astfel de demonstrații pe străzile din San Francisco sunt comune, și ce îmi place la oamenii de aici este că majoritatea au o atitudine super relaxată, știu să facă atmosferă și sunt mereu puși pe distracție.

                         

Dovadă și doamna care apare în videoclip și care ne-a cucerit pe toți cei care eram strânși în jurul lor, cu spiritul ei liber și nonconformist. Nu mi-am putut da seama dacă momentul a fost regizat, probabil că da, că prea s-au sincronizat ei așa frumos, dar ce mi-a plăcut ce mai mult a fost atitudinea acestei doamne. Îmbrăcată super chic, tipic sanfranciscan, și foarte cochetă, doamna a făcut un show de nota zece.  

De aia spun că îmi place să merg des în San Francisco, pentru că mă încarc cu energie pozitivă, și pentru că mereu întâlnesc oameni care îmi fac ziua mai frumoasă. Chiar și dacă acești oameni se apropie curajos de vârsta a treia. Oamenii de aici știu să îmbătrânească frumos și sunt respectați în societate, ceva ce în România mai avem încă de învățat. Noi ne repezim să etichetăm oamenii care au peste șaizeci de ani drept moși și babe, și dacă am vedea o astfel de demonstrație la metroul bucureștean, cred că mulți dintre noi ne-am face cruce și am zice, Uite-o și pe baba aia nebună, nu are ce face, în loc să stea acasă.

Avem mereu de învățat unii de la alții și ceea ce eu am învățat de când locuiesc în California este să fiu mai relaxată, să mă bucur de momente mici și ce de nu, să dansez pe stradă, dacă asta îmi vine să fac, fără să mă gândesc ce vor spune unii sau alții. Până la urmă momentele cele mai memorabile sunt cele spontane! Eu zic că trebuie să zâmbim mai mult și să criticăm mai puțin!

Add comment


Security code
Refresh

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button

logotest1

Login